Autor: Daniel Gheorghe
Astazi, mai mult ca oricând, neamul românesc traversează o intensă criză morală, socială, economică şi politică. Aflaţi pe marginea prăpastiei ce ne duce spre ieşirea din istorie, conduşi de un regim de tip post-sovietic şi a cărui coloană de baza o reprezintă însăşi coloana a cincea a neocolonialismul materialist şi monopolist, colectivist şi birocratic deopotrivă, găsiţi în faţa incapacităţii de a se realiza social şi profesional din pricina unui stat eminamente clientelar, noi, românii, avem obligaţia de a alege pentru o alternativă de altă natură care să ne readucă în matca firească a istoriei noastre multimilenare. Cred că pecinginea securistă care a infestat acest stat şi care doreşte compromiterea unui proiect naţional vechi de secole în numele parvenirii personale, a mercantilismului şi a monopolului ilegitim asupra pârghiilor de putere trebuie să fie ştearsă de pe chipul batjocorit al acestui neam !
Ca întotdeauna, dincolo de stat există elemente de simbolistică, reprezentare şi instrumentar spiritual şi material ce definesc naţiunea: Biserica, Armata şi Regalitatea. Regalitatea este cea care lipseşte astăzi, este aceea care defineşte principiul solar al devenirii fiinţiale a neamului autohton de la Dunăre şi Carpaţi.
Alungarea Regelui Mihai de către bolşevici a fost un act de de lezare a celor mai intime corzi ale neamului românesc, a fost actul de rupere a contractului social în formula democratic-constituţională, act pecetluit prin încoronare, gest socio-religios ce semnifică asumarea contractului social de către o naţiune în faţa Lui Dumnezeu. Alungarea Regelui este un act de sperjur şi de abrogare a destinului naţional!
Regele Mihai nu este un element al mediului politic ori guvernamental, el face parte din inventarul istoric şi spiritual al neamului românesc. Regele domneşte şi nu guvernează, el este factorul de veghe care şade deasupra statului şi veghează la ordinea socială, la consolidarea valorilor civice şi morale şi nu în ultimul rând este cel care păzeşte statul să nu devină el însuşi din instrument o maşinărie de sine stătătoare care să apese greu peste libertăţile cetăţenilor.
Regii se nasc, nu se fac, Regii trăiesc în numele unui angajament deopotrivă social şi moral, deopotrivă pragmatic şi simbolic, deopotriva material şi spiritual. Rolul lor este să simbolizeze acele valori concrete care transcend, Regii se nasc ca să dea formă spirituală lumescului, acelui lumesc care pleacă cu pioşenie capul în faţa Divinului abisal întru nemurire şi creaţie. Regii nu se revoltă împotriva Lui Hristos, precum iacobinii de ieri şi de azi, precum bolşevicii şi păgânii de ieri şi de maine, Regii veghează şi sunt datori să apere legămintele Lui Hristos. Regele se naşte dator să nu se revolte niciodată împotriva ordinii fireşti preexistente lui.
Ca orice om, niciun Rege nu e lipsit de greşeli şi de păcate, însă ceea ce îl definesc şi îl separă fundamental pe un monarh de un preşedinte de republică, cum ar fi cazul României, este faptul că prin însăşi misiunea sa Regele este obligat să unească. Cea mai mare nefericire a României de azi este obsesia diviziunii, nevoia maladivă de tabere, de confruntări, de găşti, acest mental vrednic de Tipăteştii şi Catavencii sec. al XXI-lea.
Suntem o naţiune în pragul autodistrugerii, iar acest regim care copiază modelul putinian rusesc, prin aducerea în prim plan a unor tinere şi arogante „beizadele” construite în laboratoarele serviciilor secrete şi mânuite de aceeaşi păpuşari ce au şi au avut interesul mimării jocului democratic, nu conduce decât în direcţia unei oligarhii monopoliste de tip KGB-DSS care să selecteze cu grijă cine este apt şi cine nu pentru perpetuarea monopolului puterii şi pentru menţinerea relaţiilor dintre aceste grupuri de putere ilegitimă şi structuri străine cointeresate în menţinerea lor în baza unor interese materiale precum sunt cele legate de gestiunea resurselor naturale ale României.
De aceea cred că doar schimbarea paradigmei morfo-ontologice a actualei construcţii statale poate regla într-un mod onest şi productiv pe termen lung soarta vechii Dacii.
Regele Mihai a dovedit constant că este acel simbol şi acel om-instituţie care ştie să treacă dincolo de diferenţele de ordin ideologic, mental, cultural, economic ori religios ale celor pe care este destinat să-i păstorească.
Statura morală a Regelui mă tem ca este una dintre ultimile punţi care ne-au mai rămas în legatura cu România de dinaintea actului criminal al bolşevizării. Regele este de Suveranul legitim al României şi este un actor istoric care de la bun început a înţeles să gândească misiunea sa cu decenţă, cumpătare, răspundere şi o neasemuită răbdare. Răbdarea de a astepta ceasul din urma al dreptăţii faţă de personalitatea sa istorică, ceas la care am avut onoarea să fiu martor în Parlamentul României pe 25 octombrie 2011!
Regalitatea este factorul nevăzut ce creează un alt ritm de reprezentare şi configurare naţională, este acel reper care dă omului simplu energia de a putea comunica cu entitatea simbolică căreia îi apartine el însuşi ! Lumea contemporană cunoaşte zeci de exemple pe glob, de la Spania lui Juan Carlos la Cambodgia lui Norodom Sihanouk şi de la Belgia lui Albert al-II-lea la Iordania lui Abdullah al-II-lea, exemple în care monarhia a fost factorul ce a eliminat şi amortizat grave conflicte sociale şi ideologice, a fost pavaza stabilităţii socio-economice şi a coeziunii etno-religioase şi care însăşi ea, monarhia, a salvat state de la dezintegrare şi de la colaps politic, economic ori moral.
Ca atare, ca simplu tânăr naţional-liberal, crescut cu portretului Regelui Mihai în casă şi care imi scrisesem în copilărie pe uşa de la cameră „Monarhia salvează România” cred că una, dacă nu chiar unica soluţie, de a putea reda drumul firesc al naţiunii române este revenirea ţării la formula monarhic constituţională. Ştiu că în calitate de membru al unui partid condus de un monarhist declarat, d-nul Crin Antonescu, este obligaţia morală a PNL şi a USL dar şi a tuturor celorlalte forţe politice din această ţară să ia măsura elaborării unui proiect în vederea acestei modificări majore şi lansarea dezbaterii publice în vederea realizării referendumului pentru trecerea României la monarhie!
Monarhia ar trebui să fie un adevarat angajament pentru adevăraţii tineri oameni politici din această ţară, indiferent de orientarea lor, dar invariabil oameni liberi, că în fond asta e şi definitia cuvântului de „român”!
Cred că este de datoria noastră, a celor implicaţi politic, să putem avea curajul lansării publice a acestei reforme majore. Cred că monarhia nu poate fi doar liberală ori socialistă, conservatoare ori naţionalistă, ecologistă ori ţărănistă, monarhia este doar curat românească şi creştină!






8 comments
Stefan
February 12, 2012 at 23:03 (UTC 2) Link to this comment
Parerea mea:
Se pare ca solutia e simpla:
1. rusii au dat jos regele;
2. pana sa-l dea jos (pe rege) Romaniei ii mergea foarte bine “sub” monarhie;
3. in “89 s-a deturnat “revolutia” spre neocomunism… sau nici macar acest termen nu isi mai are locul (ci mai degraba spre neohotism – rezultatele din ziua de azi facandu-ma sa gandesc astfel);
4. punctul 3 devine o paranteza (cu gust amar care ne-a fost data s-o traim ca sa ne deschidem mai bine ochii);
5. reintoarcerea la monarhie (devine solutia unica).
P.S. N-am fost regalist… dar incep sa devin!
Alexandru Mirzac
February 12, 2012 at 22:57 (UTC 2) Link to this comment
Sunt de acord cu tine Daniel, as putea sa mai adaug ca monarhia nu va vindeca Romania numai politic dar si cultural si social. Cand romanii vor avea un exemplu de om, care intr-adevar merita urmat, cred ca se va sfarsi si “manelizarea” populatiei.
Aida Minerva Tanasescu
February 13, 2012 at 10:12 (UTC 2) Link to this comment
Felicitari pentru acest articol, @Daniel Gheorghe! Fiecare fraza scrisa poate fi luata separat si folosita ca punct de plecare in trezirea romanului, in redobandirea constiintei de neam. NOI nu suntem NOI fara REGELE NOSTRU.
latinist
February 13, 2012 at 15:27 (UTC 2) Link to this comment
Excelent articol!
Un semn incurajator e faptul ca societatea civila da semne de viata din nou, era programata deja pt. miercuri o dezbatere legata de legea lustratiei si forma de guvernamant, insa s-a amanat. Dar speranta e ca va avea loc, poate vor urma si altele in acest sens. Avem neaparat nevoie de dezbateri serioase pe acest subiect.
Lucian Florescu
February 19, 2012 at 14:08 (UTC 2) Link to this comment
Singura chestie ar fi ca un partid politic nu are dreptul sa militeze, singular, pentru monarhie constitutionala. Asta pt ca monarhia constitutionala e un bun al intregului popor, pe care il si reprezinta, in integralitate (Monarhia uneste Romania, nu?) deci o FACTIUNE a poporului – cum ar fi un partid politic, oricit de mare reprezentativitate ar avea – nu poate fi opusa alteia, ceea ce automat s-ar intimpla intr-un astfel de caz. NUMAI DACA TOATE partidele politice (macar cele parlamentare, dar bine-ar fi si celelalte) ar sustine cauza monarhiei constitutionale, doar atunci am putea vorbi de legitimitate si legalitate, ca demers POLITIC. Insa daca e vorba de ONG-uri sau de orice categorie a publicului, care actioneaza in nume propriu, atunci e altceva, poate oricine sa militeze pentru monarhie, bineinteles, si chiar mi-as dori sa fie cit mai multi romanii care sa faca asta. Dar mai inainte de asa ceva, imi doresc sa fie restabilita democratia in tara, astfel incit sa se poata raspindi mai bine si nestingherit adevarul despre monarhie, ca la referendum lumea sa voteze in cunostinta de cauza, in favoarea revenirii la monarhia constitutionala ca sistem de guvernamint in Romania. :-)
etena
February 25, 2012 at 12:00 (UTC 2) Link to this comment
cred ca nu vati dori cu adevarat monarhie ! monarhia are multe dedesubturi.nu uitati ca monarhia a dat putere bisericii,a creat inchizitia,africa e sub dominatia monarhiei si au furat tot ce sa putut fura dupa acele pamanturi.monarhia a dus razboaie de cotropire in toata lumea.monarhia au ocupat pamanturi ce nu leau apartinut,au luat toate bogatiile acelor pamanturi.ceea ce vedeti acum la tari monarhice sunt rodul a decenii de cucerii razboinice.acum se dau mari democrati ? pai cu ce ? ca au tinut sub sclavie o perioada buna negrii ? sa nu uitam acele timpuri care au apartinut in totalitate regilor habotnici.urmariti acest film ” Les Rois Maudits” , si vedeti o alta fata a monarhiei ! priviti anglia monarhica de acum.de ce oare li se zic huligani si nespalati ? de ce oare si-au omorat printesa ? ca a coborat printre amarati ? ei nu au repect si sunt aroganti peste masura.astfel de regim parca nu as vrea.eu nu sunt partinic nimanui dar mias dori sa fie totul mai simplu,transparent si curat.cum sa accept o america si anglie mizera de acum care imprastie numai teroare si crima peste tot in lume sub masca (falsei) democratii! monarhia sia urmarit dintotdeauna propriile interese.cum sa numim democratie un stat monarhic unde isi dau puterea de la unul la altul fara acordul poporului ? ce e aberatia asta?
Nica Valeriu
February 27, 2012 at 18:47 (UTC 2) Link to this comment
Un articol de NOTA 10.Daniel cum aş putea eu să uit mesajele către ţară ale Majestăţii sale Regele Mihai care le rostea la postul de radio Europa Liberă.
etena
February 27, 2012 at 22:37 (UTC 2) Link to this comment
mesaje pot rosti toti,faptele conteaza.fapta notabila a acestui rege a fost ca a fugit cu coada intre picioare.daca era un rege capabil nu reusea nimeni sai ia tara si nici sa-l izgoneasca ! isi ducea politica inteleapta si nul mai invingea nimeni.asa ca nul mai slaviti ! o persoana slaba pentru a fi nu rege cu pumn de otel !